duminică, 19 august 2012

Intalniri ratate - Si baietii plang

     Hello, ladies.
     Intrerupem programul normal pentru o transmisiune speciala. Da, stiu, nu suntem la tv, dar cred ca merge si aici fraza asta :)). Nu stiu voi, dar eu una m-am saturat sa tot povestesc despre Mr. Petarda, poate si pentru ca am trait acele momente si mi-e lehamite sa-mi amintesc de ele. Asadar, facem o mica pauza si luam o "gura de aer proaspat" savurand o intalnire ratata aparte. Este vorba despre relatia ratata a unui baiat, dar povestita din punctul de vedere al fetei care l-a ranit. Interesant, nu? Pe mine m-a amuzat maxim povestea si sper sa va placa si voua.
     Iar acum o las pe prietena mea, Alessia, sa va povesteasca totul. Enjoy :)





     "Dragele mele, astazi este randul meu sa va povestesc o intalnire ratata...amuzant este ca esecul nu a fost de partea mea, ci ... a lui. Inainte de toate, trebuie sa precizez ca povestea avea loc acum cativa ani buni, deci eu eram in apogeul anilor 20, asa ca va rog sa fiti blande cu mine si sa nu ma judecati prea tare.
            Tocmai iesisem dintr-o relatie care durase 4 ani, pe intreaga perioada a liceului, relatie care de altfel mi-a cauzat multa durere si  suferinta, asa ca am luat decizia sa schimb oarecum lucrurile din viata mea: am decis sa merg la facultate intr-un oras mult mai mare decat localitatea mea natala. Oradea mi se parea alegerea perfecta, mai ales ca fusesem acolo in scurte vacante cu Vio, ex-ul meu de care va spuneam mai sus. E orasul perfect din punctul meu de vedere: marisor, dar aerisit, cu locuri superbe, incepand de la oazele de liniste din interiorul orasului si pana la cele mai zgomotoase pub-uri, dar cu oameni de calitate.
            Vio avea in Oradea un unchi, stabilit acolo de ceva vreme, casatorit cu Maria, o unguroaica 100%, al carui caracter lasa de dorit. Avea o aversiune contra romanilor cum rar mi-a fost dat sa vad. Ei bine, dragele mele, Maria avea un frate, Robert, de o varsta apropiata de a mea, pe care am avut ocazia sa il cunosc de-a lungul vacantelor mele in Oradea. Robert va fi nefericitul personaj principal al istorisirii mele de astazi. Poate v-am plictisit cu detaliile, insa sunt esentiale pentru a putea intelege firul acestei povesti.
            Sa recapitulam: tocmai incheiasem relatia respectiva si am decis sa merg la facultate in Oradea. Acolo, neavand alte cunostinte, am fost nevoita sa apelez la unchiul lui Vio ptr. a ma caza ptr. cateva zile cat dura perioada de inscriere la facultate. Robert, fiind mai mereu in vizita pe la sora lui, a inceput sa devina foarte amabil cu mine si sa ma insoteasca la facultate pentru a indeplini toate demersurile necesare. Si inevitabilul s-a produs: petrecand atat de mult timp impreuna, am sfarsit prin a deveni un cuplu, sub privirile uracioase aruncate de catre sora lui. Satula fiind de aceste priviri, precum si de comentariile ei acide, am hotarat sa ma mut temporar la Robert, dat fiind faptul ca locuia singur intr-un apartament de 3 camere, doua dintre ele fiind libere.

            Pot spune ca a fost un gentleman din toate punctele de vedere: s-a comportat admirabil, m-a plimbat prin tot orasul, in fiecare zi vizitam strandurile din Felix...mai pe scurt, a fost o vacanta de vis. Ne-am limitat la imbratisari si sarutari infocate, dat fiind faptul ca eu inca sufeream dupa ex-ul...ghinionul lui a fost sa fie my rebound guy. M-a inteles perfect si a spus ca poate sa astepte oricat, pentru ca, desi eram impreuna de putin timp, ajunsese sa ma iubeasca mai mult decat a iubit pe oricine in toata viata lui.
            Perioada inscrierilor la facultate s-a terminat dupa aproximativ o luna, pe care am petrecut-o in companie lui in fiecare minut al zilei, si a venit vremea sa ma intorc acasa. Puteam vedea regretul pe fata lui, nu facea altceva decat sa imi spuna cat de mult asteapta clipa revederii, desi insa nici nu plecasem din Oradea. Dupa un ramas-bun destul de emotionant, l-am lasat oarecum plangand pe peronul garii si mi-am continuat calatoria inspre casa. La momentul acela, chiar dadeam o sansa destul de buna relatiei noastre, insa viata avea alte planuri cu mine: la scurt timp dupa ce am ajuns acasa, destinul mi-i l-a scos iarasi in cale pe Vio, ex-ul meu, pentru care inca mai aveam sentimente destul de puternice...din nefericire. Hai sa fim serioase...cine poate sterge 4 ani de relatie cu buretele, indiferent cat de defectuoasa a fost relatia aia?!
            Pe parcurcul verii am continuat sa pastrez legatura cu Robert telefonic, ne sunam destul de des (pe atunci nu era asa bine dezvoltata tehnologia ca in ziua de astazi, nu aveam beneficiile unui Messenger sau al unui Skype asa cum le avem astazi), insa Vio a reusit sa-si reconstruiasca drumul spre inima mea franta si sa o vindece...asa ca am reluat relatia cu el. Am fost o lasa, recunosc, insa nu am avut suficient curaj sa ii spun lui Robert ce decizie am luat...am preferat sa nu ii mai raspund la telefon, gandindu-ma ca poate va intelege ideea fara a fi nevoie de alte explicatii suplimentare.
            A venit toamna si o data cu ea, inceperea anului universitar. Bineinteles ca nu am renuntat la decizia mea de a-mi face facultatea in Oradea, insa Vio a hotarat sa ma urmeze, asa ca lucrurile s-au aranjat cat de cat. Am plecat deci impreuna, hotarati sa ne incepem viata impreuna acolo. 500 000 de bagaje, plase, plasute...din nefericire, nu am fost suficienti de prevazatori sa ne facem aranjamentele de acasa, fiind convinsi ca vom gasi rapid o chirie intr-un oras atat de mare. Ghinion! Am sunat incontinuu de dimineata pana seara, calare pe bagajele la care deja ne gandeam sa le aruncam numai sa scapam de ele, si nu am gasit nici macar o amarata de garsoniera!
            Cum venea noaptea si nu puteam sa stam ca doi homeless in gara, a trebuit sa luam cea mai dificila decizie: trebuia sa mergem sa stam cateva nopti la unchiul lui (da...acel unchi, casatorit cu Maria, sora lui Robert!). Mi-am luat inima in dinti, si pentru ca nu ma atragea deloc perspectiva unei banci dintr-un parc pe timpul noptii ... am mers la ei. Nu va puteti imagina privirile Anei cand m-a vazut cu Vio la usa ei noaptea la 11!
            Obosita si de drum, si de toata agitatia de peste zi, am adormit imediat. M-am trezit dimineata,in jurul orei 11, din cauza unei batai la usa dormitorului nostru(al meu si al lui Vio, bineinteles ca dormeam impreuna, ca un cuplu minunat ce eram). Ma trezesc, deschid... in fata usii: ROBERT! M-au lasat instantaneu picioarele, cred ca nici nu am fost in stare sa il salut, eram atat de naucita incat nu stiam daca inca visez sau chiar mi se intampla asa ceva. M-a chemat in camera alaturata, bineinteles ca l-am urmat spasita,deja imi cautam explicatiile cand...da sa ma sarute! I-am evitat sarutul, moment in care el a ramas uimit pt ca nu intelegea de ce! Adica eu apar noaptea cu fostul/actualul meu prieten, alaturi de care tocmai petrecusem noaptea impreuna si el era uimit. Am inceput sa ii explic...m-am impacat cu Vio ptr. ca il iubeam asa de mult, imi pare rau ca nu i-am spus...bla bla bla...el uimit in continuare.      Raspunsul lui:
- Nu conteaza, important e ca esti acum aici si suntem impreuna!
- WTF?! Nu suntem impreuna! Tocmai ti-am spus ca m-am impacat cu tipul cu care am avut o relatie de 4 ani!
- Nu cred asta...esti doar confuza! Ai nevoie de o cafea sa te trezesti!
            Ramasesem socata...nu stiam ce sa ii mai spun. Ok, stiu ca am fost o nenorocita la faza asta, insa chiar nu poti sa ii comanzi inimii ce sa simta. I-am spus ca decizia mea nu este discutabila, si ca as vrea sa mi-o respecte, chiar daca e greu de procesat. M-a intrebat daca sunt sigura, si cand i-am spus ca da...a iesit pe usa cu viteza fulgerului.
            Eu am ramas cu regretele faptei mele si cu o cafea la masa din bucatarie, cred ca vreo ora am petrecut-o uitandu-ma la ceasca, incercand sa gasesc o cale de iesire...cand deodata, se da usa de perete si intra Maria in bucatarie, urland:
- CE I-AI FACUT LA ROBERT?!
            Cred ca era evident din seara precedenta ce i-am facut, si nu, nu eram mandra de mine, dimpotriva...insa intrebarea mi-i s-a parut extraordinar de stupida...asa ca am intrebat-o de ce. Se pare ca Robert, in momentul in care a ajuns acasa, a intrat ca o tornada in camera lui, de unde a luat toate pozele cu mine, si un cutit...si nu mai era de gasit. M-am speriat, deja ma gandeam la ce e mai rau, ma simteam vinovata...un mix de sentimente cum nu i-as dori nimanui, insa la 2 minute Maria primeste un telefon de la o alta sora de a ei, care o informa ca l-a gasit pe Robert pe malul Crisului(raul care trece prin Oradea). Plangea si se uita la pozele mele arzande, pe care le taiase in prealabil. M-am simtit usurata ca e bine, sanatos...ma rog, pe cat posibil, pentru ca m-a speriat foarte tare comportamentul lui, nu il credeam capabil de asemenea gesturi ... dramatice. Si-a vizitat sora chiar a doua zi, m-a ignorat in mare parte, dar am fost convinsa ca totul va fi bine pt el. Am ramas in continuare in gazda la unchiul lui Vio, pentru ca a parut la momentul acela o alegere buna, reusind sa ajung la un compromis cu Maria...intr-un final a inteles ca nu am intentionat sa ii ranesc fratele asa cum am facut-o, asa ca am ales sa ne ignoram una pe cealalta intr-un fel de acord tacit.
            Viata mea si-a continuat fagasul normal, mi-am vazut de cursurile la facultate, insa timpul petrecut alaturi de Vio mi-a reamintit motivele pentru care se incheiase totul intre noi de prima oara...asa ca inevitabilul s-a produs: dupa aproape 3 luni de la "marea impacare", ne-am despartit, de data asta irevocabil. El s-a intors in orasul natal de unde plecasem amandoi, iar eu...am ramas in casa unchiului lui. Aceeasi suferinta...aceeasi durere. Nu regretam decat ca am ajuns sa o traiesc si a doua oara, de parca nu mi-ar fi fost suficient o singura data. Incercam sa ma mentin pe linia de plutire, singura, intr-un oras in care,in afara de putinii colegi de facultate de care ma apropiasem,nu cunosteam pe nimeni. Sunt o persoana destul de puternica si aterizez in picioare de fiecare data asa ca mi-am revenit destul de rapid...suficient de rapid ca sa observ ca Robert isi inmultise numarul vizitelor zilnice.
            A inceput iarasi sa imi tina companie (dupa ce i-am spus clar ca nu putem fi mai mult decat amici), sa ma insoteasca in plimbari si in iesirile prin oras, insa eu luasem deja o decizie: ma intorceam acasa, urma sa ma trasfer la o facultate din zona mea. A aparut intr-o seara si m-a invitat in oras in mod oficial si ... am acceptat. Am ajuns la un local, unde a comandat o butelie de vin, si in momentul in care seara a inceput, i-am comunicat decizia mea de a parasi Oradea. A ramas tacut...insa a mai comandat o butelie de vin. I-am tinut companie in tacere, pana in momentul in care alcoolul i-a deschis apetitul pentru vorba si mi-a marturisit ca, in ciuda a toate, el m-a iubit si ma iubeste in continuare si ca ma roaga sa raman alaturi de el. Cred ca literalmente mi-am cules fata de pe jos. I-am spus ca decizia mea nu e discutabila...moment in care a inceput din nou sa planga. Nu am mai suportat situatia, asa ca am plecat, sau mai bine zis...am fugit. Am refuzat sa il mai vad din acea seara, si am plecat acasa definitiv la scurt timp dupa acea seara.
            Au trecut multi ani de atunci...Robert e in continuare in Oradea, patram legatura pe Messenger, unde vorbim ocazional. Ocazional insemnand foarte rar...nu de alta, insa de fiecare data simte nevoia sa imi spuna cat de mult m-a iubit si cum niciodata nu v-a mai gasi pe cineva ca mine...Da, stiu...sa-mi fie rusine!"


                    Va pup si fiti frumoase
           

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...